Aller au contenu principal

Cursa de 24 de ore de la Le Mans


Cursa de 24 de ore de la Le Mans


24 Heures du Mans este o cursă de anduranță care are loc anual în luna iunie pe Circuit de la Sarthe, un circuit cu 38 de viraje și o lungime de 13,626 km aflat lângă localitatea Le Mans, Franța.

Competiția a avut loc prima dată în anul 1923 și este considerată ca fiind una dintre cele mai prestigioase trei curse din lume, alături de Grand Prixul de Formula 1 de la Monaco și cursa de 500 de mile de la Indianapolis.

În 2010, National Geographic Society a inclus competiția în lista celor 10 evenimente sportive cele mai importante ale planetei.

Cursa a inspirat, de-a lungul anilor, curse similare în întreaga lume și a popularizat formatul de 24 de ore, precum cele de la Daytona, Nürburgring și Spa-Francorchamps. În plus, au fost create campionatele American Le Mans Series și Le Mans Series, deschise acelorași vehicule ca și cele din cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Din 2012 , evenimentul face parte din Campionatul Mondial de Anduranță FIA (WEC).

Istoric

Prima ediție a cursei de 24 de ore de la Le Mans a avut loc pe 26 mai 1923. De atunci, s-a desfășurat anual, cu excepția anilor 1936 și 1940-1948. Primii câștigători au fost francezii Andre Lagache și Rene Lenoard. Echipajul a parcurs 128 de tururi. Pilotul cu cele mai multe victorii în această cursă este danezul Tom Kristensen, de nouă ori.

Până la ediția din 2008, cursa de 24 de ore de la Le Mans a început în mod tradițional sâmbătă la ora locală 16:00. Excepțiile de la această regulă au fost ediția din 1968 când cursa a fost amânată, 1984 când cursa a început la ora 15:00 din cauza alegerilor din Franța și în 2006 când Le Mans a început cu întârziere din cauza emisiunilor de fotbal ale Campionatului Mondial. Din 2009 până în 2019, cursa a început la ora locală 15:00. În 2020, startul a fost din nou mutat la ora 16, apoi în 2022 cursa a pornit din nou la ora 15, dar în 2023 a revenit la ora 16:00.

Accidente grave

Au fost multe accidente mortale în istoria cursei. Cel mai tragic accident a fost în 1955, când trei mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele - un Mercedes - a zburat de pe circuit și s-a izbit în tribune cu spectatori, ucigând peste 80 dintre aceștia. Pilotul vehiculului nu a supraviețuit accidentului. Evenimentul a dus la retragerea Mercedes de la toate cursele până în 1988 și anularea curselor din Germania. Din același motiv, în Elveția a fost introdusă o interdicție a curselor, care a fost ridicată în iunie 2007.

Câștigătorii cursei

Galerie

Referințe

Legături externe

  • Site-ul oficial al cursei de la Le Mans
  • Racing Sports Cars - poze și rezultate istorice



Text submitted to CC-BY-SA license. Source: Cursa de 24 de ore de la Le Mans by Wikipedia (Historical)


Langue des articles



ghbass

Quelques articles à proximité

Non trouvé