Aller au contenu principal

Chris Haywood


Chris Haywood


Chris Haywood (n. , Billericay, Anglia, Regatul Unit) este un actor, scriitor și producător australian de origine engleză. Acesta a lucrat și în calitate de director de casting, director artistic, inginer de sunet, operator imagine, electrician⁠(d), mașinist⁠(d) și regizor general⁠(d).

Biografie

Haywood s-a născut în anul 1948 în Billericay, Essex, Anglia. A copilărit în Chelmsford, iar apoi în High Wycombe, Buckinghamshire, unde a urmat studiile la Royal Grammar School⁠(d) din 1959 până în 1965. A început să lucreze în pivnița unui comerciant de vinuri înainte să fie admis la East 15 Acting School⁠(d). După absolvire în 1970, a emigrat în Australia.

Cariera

La scurt timp după sosirea în Sydney, Haywood a contribuit la înființarea Nimrod Theatre Company⁠(d).

A fost directorul artistic al Playhouse Pros and Cons la Parramatta Gaol⁠(d) între 1979 și 1981, iar apoi a înființat un spectacole de dramă difuzat la radioul național Kiribati.

Haywood susține financiar biblioteca locală din Waverley⁠(d), unde a inaugurat premiul pentru literatură The Nib Waverley Library Award for Literature, astăzi cunoscut sub numele de Mark & Evette Moran Nib Literary Award. Premiul anual de 20.000 de dolari este acordat în funcție de calitatea operei redactate de un scriitor australian și publicată în ultimele 12 luni.

Rolurile sale includ Homicide⁠(d), Essington⁠(d), Against the Wind⁠(d), Five Mile Creek⁠(d), Return to Eden⁠(d), Waterfront, A Good Thing Going⁠(d), Boys from the Bush⁠(d), Water Rats⁠(d), Farscape, McLeod's Daughters⁠(d), All Saints⁠(d), Stingers⁠(d), Grass Roots⁠(d), Home and Away⁠(d), The Last Confession of Alexander Pearce⁠(d) și Pacific. Haywood a apărut în Neighbours⁠(d) în rolul lui Walter Mitchell⁠(d) în iunie 2013.

Premii

Interpretările sale au fost onorate cu trei premii din partea Institutului Australian de Film⁠(d), fiind nominalizat de opt ori, pentru rolurile din lungmetrajele A Street to Die⁠(d), Emerald City⁠(d) și Stingers. De asemenea, a fost premiat cu Film Critics Circle of Australia⁠(d) pentru Kiss or Kill⁠(d) (1997) și cu Asian Film Festival Award pentru In Search of Anna. A câștigat trei premii Logie pentru activitatea sa în televiziune - pentru Essington, Good Thing Going și Janus⁠(d). A câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film din Tampa Bay din Florida.

Filmografie

Seriale

Filme

Producător & scenarist

Note

Bibliografie

  • Brian McFarlane, Geoff Mayer, Ina Bertrand (Ed.) (1999). The Oxford companion to Australian film. Melbourne, Australia ; New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-553797-1.

Legături externe

  • en Chris Haywood la IMDb
Giuseppe Zanotti Luxury Sneakers

Text submitted to CC-BY-SA license. Source: Chris Haywood by Wikipedia (Historical)