Aller au contenu principal

Frederic al VI-lea de Suabia


Frederic al VI-lea de Suabia


Frederic al VI-lea (n. februarie 1167, Modigliana – d. 20 ianuarie 1191, Acra), membru al familiei Hohenstaufen, a fost duce de Suabia de la 1170 până la moarte.

Frederic a fost cel de al treilea fiu al împăratului Frederic I "Barbarossa" cu Beatrice I de Burgundia și frate, printre alții, al viitorului împărat Henric al VI-lea. După naștere, a fost botezat cu numele de Conrad, însă, după moartea încă din copilărie a fratelui său mai mare, Frederic, a preluat numele acestuia și, odată cu numele, și moștenirea asupra Ducatului de Suabia.

Frederic l-a însoțit pe tatăl său în Cruciada a treia, iar după moartea lui Barbarossa a participat la Asediul Acrei, unde a și murit în timpul unui asalt asupra trupelor lui Saladin.

Frederick fusese promis spre căsătorie prințesei Constanța de Ungaria, însă moartea sa prematură a făcut ca această alianță matrimonială să nu fie dusă la îndeplinire.


Text submitted to CC-BY-SA license. Source: Frederic al VI-lea de Suabia by Wikipedia (Historical)


ghbass