George Cristian Maior (n. 16 noiembrie 1967, Cluj, România) este un diplomat și om politic român, fost senator din partea Partidului Social Democrat. Între octombrie 2006-ianuarie 2015 a îndeplinit funcția de director al Serviciului Român de Informații. Din 2015 până în 2021 a fost ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. În prezent este ambasador al României în Regatul Hașemit al Iordaniei, preprezentându-și scrisorile de acreditare către regele Abdullah al II-lea la 1 septembrie 2021.

Biografie

George Cristian Maior s-a născut la data de 16 noiembrie 1967, ca fiu al istoricului Liviu Maior, ministru al învățământului în perioada 1992-1996, apoi ambasador în Canada. A urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai (1988-1991).

Licențiat în drept, George Cristian Maior a obținut în 1992 titlul de Master în Drept Internațional și Comparat al Universității George Washington, Washington D.C. În 1997 i-a fost acordat titlul de doctor în Drept Internațional, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 1998 a obținut titlul de doctor în drept internațional al Universității Babeș-Bolyai, cu teza de disertație cu denumirea Național și european în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg, nominalizată pentru Premiul Most acordat de UNESCO. În anul 2001 a absolvit Colegiul Național de Apărare din București.

După absolvirea masteratului, începând din anul 1992, lucrează ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1997 - 1999 fiind însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda. În perioada 2000-2004 a îndeplinit funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic și militar, aderarea României la Organizația Tratatului Nord-Atlantic, soldată cu o integrare reușită și activă a României în alianță. A primit la data de 24 august 2004 gradul diplomatic de ambasador .

La alegerile din noiembrie 2004 a fost ales senator de Alba pe listele PSD. În această calitate, a fost succesiv președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională al Senatului României și membru al Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SIE, membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități (iunie 2005 - 5 octombrie 2006), vicepreședinte al Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmațiilor cu privire la existența unor centre de detenție ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României dar și în Delegația Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale.

În noiembrie 2005 a participat ca singurul invitat român la seminarul internațional „Informațiile în secolul XXI”. El și-a înaintat demisia din Parlamentul României la data de 5 octombrie 2006, fiind înlocuit ca senator de Alba de către Liliana Lucia Tomoiagă.

Ca urmare a nominalizării președintelui României și a votului acordat de Parlamentul României, la 4 octombrie 2006, George Cristian Maior a devenit al patrulea director al Serviciului Român de Informații.

George Cristian Maior a fost acreditat în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii de președintele României, prin decret prezidențial, la 29 iunie 2015, începându-și oficial mandatul odată cu prezentarea scrisorilor de acreditare președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, la 17 septembrie 2015. În 2021 a fost rechemat.

Este profesor universitar și coordonator de doctorat în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. A publicat numeroase articole și cărți referitoare la drepturile omului, concepte de drept public, precum și pe teme de relații internaționale, gândire strategică, studii de securitate și de intelligence.

Este invitat periodic să susțină prelegeri la universități, organizații și think-tank-uri de prestigiu precum Harvard Kennedy School of Government, George Washington University, American University, National Intelligence University, Atlantic Council, Center for Strategic and International Studies, Chicago Council on Global Affairs, Center for European Policy Analysis, AIPAC, etc.. De asemenea, George Cristian Maior este membru al consiliului de onoare al ,,National Student Leadership Foundation.”

George Cristian Maior este comandor al Ordinului Național „Steaua României” cea mai înaltă distincție acordată de statul român, precum și cavaler al Ordinului Național „Serviciul Credincios”. În 2017, Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) l-a decorat pe George Cristian Maior cu „Medalia Earl Warren”, în semn de apreciere pentru parteneriatul remarcabil cu Statele Unite ale Americii și excepționala activitate demonstrată la conducerea Serviciului Român de Informații (SRI). În aprilie 2014 a fost decorat cu ordinul „Legiunii de Onoare” în grad de cavaler, conferit de președintele Franței. De asemenea, i-au fost conferite titlurile de Doctor Honoris Causa al Academiei Tehnice Militare din București, al Universității  Andrei Șaguna din Constanța și al Universității de Vest din Timișoara. 

Viața de familie

Este căsătorit cu Anamaria Buzura, fiica scriitorului Augustin Buzura. Căsătoria a fost oficiată la Starea Civilă a Sectorului 2 din București. Împreună, soții au doi copii.

Distincții

Ca o recunoaștere a competenței și profesionalismului dovedit în procesul reformelor și dezvoltării României, lui George Maior i-au fost conferite următoarele distincții:

• Doctor Honoris Causa conferit de către Academia Tehnica Militara (28 iulie 2015)
• Doctor Honoris Causa conferit de către Universitatea Andrei Șaguna din Constanța (5 mai 2015)
• Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum conferit de către Universitatea de Vest din Timișoara (octombrie 2014)
• Ordinul ,,Legiunii de Onoare” în grad de Cavaler conferit de președintele Franței (aprilie2014)  
• Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor (martie 2013)
• Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de Ofițer (martie 2010)
• Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de Cavaler (decembrie 2008) 
• Ordinul național ,,Serviciul Credincios" în grad de Cavaler (noiembrie 2002)
• ,,Meritorious Service Medal of Alabama” conferit de către guvernatorul statului Alabama
• Medalia ,,Earl Warren” oferita de Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) (mai 2017)

Premii

• 1998: teza de doctorat, “Drept național și european în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg”, a fost nominalizată la premiul MOST acordat de UNESCO;
• 2004: diplomă de onoare a Academiei Tehnice Militare pentru merite deosebite în susținerea, dezvoltarea și modernizarea învățământului politehnic militar și a cercetării științifice universitare;
• 2009: premiul special al Salonului Cărții Românești de la Iași, pentru publicația “Noul Aliat – regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI”, editura RAO, București;
• 2012: premiul revistei Balcanii și Europa pentru “vocația pentru siguranță și cooperare internațională în domeniul securității”;
• 2013: premiul revistei Intelligence pentru “contribuții deosebite la dezvoltarea culturii de securitate”;
• 2013: premiul de excelență al Fundației Colegiului Național de Apărare;
• 2014: premiul Galei de excelență în civism “ între oameni”, sub egida Academiei Române, în domeniul “diplomație și politici de securitate”.

Lucrări publicate

Cărți

• Despre intelligence, 2014
• Spion pentru eternitate. Frank Wisner, 2014
• Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, ediția a doua, Ed. RAO, București, 2014;
• coordonator Spionii – cine sunt, ce fac?, Ed. RAO, București, 2013;
• coordonator Ars Analytica – provocări și tendințe în analiza de intelligence, Ed. RAO, București, 2013;
• Noul Aliat – regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI, (ediția a doua, revizuită și adăugită), Ed. RAO, București, 2012;
• co-editor Cunoaștere strategică în zona extinsă a Mării Negre, Ed. RAO, București, 2011;
• coordonator Un Război al Minții – Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică în secolul XXI, Ed. RAO, București, 2010;
• Incertitudine – gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, Ed. RAO, București, 2009;
• Noul aliat - regândirea politicii de apărare a României la începuturile secolului XXI (Ed. RAO, București, 2009)
• Intelligence and Human Rights in the Era of Global Terrorism (co-autorat), Stanford University Press; (re-editată), 2008;
• Transformarea politicii de apărare a României. Trei teme de reflecție strategică , Occasional Paper 5 (III). București: Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, 2004;
• România - o perspectivă asupra reformei interne și a integrării în NATO, în Defense Policy Trends in the 21st Century, Centrul pentru Studii de Securitate, Zürich, Elveția, 2003;
• Defence Policy Developments: Old and New Missions for the Armed Forces în The European Officer and the Challenge of the New Missions, Institute of Social Sciences, Miklos Zrinyi National Defense University Press, Budapesta, 2002;
• editor Bridging the Gap in Civil-Military Relation: Democratization, Reform, and Security, Ed. Enciclopedică, București, 2002;
• Globalization of Civil-Military Relations: Democratisation, Reform and Security, Ed. Enciclopedică, București, 2002;
• Dunărea, securitatea și cooperarea europeană în secolul XXI” (ediție bilingvă româno-engleză), Ed. Enciclopedică, București, 2002;
• Riscuri, provocări și oportunități în spațiul Mării Negre (editată în cooperare cu J.F.Kennedy School of Government, Harvard University), Ed. Monitorul Oficial, București, 2002;
• Concepte de drept public european, Ed. Enciclopedică, București, 1997.

Lucrări în colaborare

• autor cuvânt-înainte și capitol în 7 teme fundamentale pentru România, de Dungaciu, Iuga, Stoian (eds), Ed. RAO, București, 2014;
• autor cuvânt-înainte și studiu în Cum se conduce o țară – ghid antic pentru liderii moderni. Marcus Tullius Cicero”, de Philip Freeman, Ed. RAO, București, 2013;
• co-autor Intelligence and Human Rights in the Era of Global Terrorism, Praeger Security International, Westport, Connecticut, London, 2007;
• co-autor Reforma Militară Românească și Integrarea în NATO (limba engleză), Centrul pentru Studii Românești, Iași; Oxford Press, Palm Beach, Portland, 2002;

Cuvânt înainte

• autor introducere Bătălia pentru NATO. Raport personal, de Ioan Mircea Pașcu, ediția a doua, Ed. RAO, București, 2014;
• autor cuvânt-înainte Winston Churchill. Tânărul titan, de Michael Selden, Ed. RAO, București, 2014;
• autor cuvânt-înainte în Ținuturi de frontieră – o călătorie geopolitică în Eurasia, de George Friedman, Ed. RAO, București, 2013;
• autor cuvânt-înainte în Lev Troțki – o viață de revoluționar, de Joshua Rubenstein, Ed. RAO, București, Ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2013;
• autor cuvânt-înainte în Analiza de intelligence – o abordare din perspectiva teoriilor schimbării, de Ionel Nițu, Ed. RAO, București, 2012;
• autor prefață în Eminența Sa, Cardinalul Richelieu și ascensiunea Franței (versiunea în limba română), de Jean-Vincent Blanchard, Ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2012;
• autor cuvânt-înainte în Ironia isoriei americane, de Reinhold Niebuhr, Ed. RAO, București, 2012;
• autor prefață în Bismarck – O viață (versiunea în limba română) de Steinberg Jonathan, Ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2012;
• autor cuvânt-înainte, în Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete (versiunea în limba română), de Shulsky Abram și Schmitt Gary, Ed. Polirom, Iași, 2008;
• autor cuvânt-înainte în 5 ani în fruntea DST. Misiunea imposibilă, de Jean Rochet, Ed. Fundația Culturală Română, București, 2008;
• autor prefață în Destrămarea națiunilor – ordine și haos în secolul XXI (versiunea în limba română), de Cooper Robert, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2007;

Articole

• Servicii apreciate, în "Foreign Policy România", nr. iul-aug, 2013;
• Managing Change: The Romanian Intelligence Service in the 21st Century”, în International Journal of Intelligence and Counter Intelligence, vol.25, nr.2, Ed. Routledge (Taylor & Francis Group), 2012;
• Asigurarea contrateroristă, în "Foreign Policy România", nr. 30, 2012;
• SRI în era informațională. Argument pentru o viziune strategică, în "Revista Română de Studii de Intelligence", nr.5, iunie, 2011;
• Dimensiunea de intelligence, în "Foreign Policy România", nr. 25, 2011;
• Scutul antirachetă și eroarea de percepție a Moscovei , în "Foreign Policy România", nr. 23, 2011;
• Istoricism, legalism și teoretizare în studiul intelligence-ului, în Revista Română de Studii de Intelligence, nr. 1-2, decembrie, 2009;
• The Black Sea Region in an Enlarged Europe: Changing Patterns, Changing Politics, în Mediterranean Quarterly, vol. 16, numărul 1, Duke University Press, 2005;
• Bridging the Gap in Civil-Military Relations in Southeastern Europe. Romania’s Defense Planning Case”, în Mediterranean Quarterly, No.2, Spring, Duke University Press, 2003;
• From Hardware to Software Reforms in Romania’s Civil Military Relations. The Policies of Personnel Management” în Baltic Defense Review, vol. 2, nr.8, 2002;

Colaborări

Din 2005, colaborator al revistei Cultura, în cadrul rubricii “Carnet Diplomatic”:

• “Irak, Afganistan și terorismul global: sensul noilor războaie ale secolului al XXI-lea”; 
• “Rachete intercontinentale și scuturi antiracheta: deocamdată arme politice”;
• “Teorii ale conspirației: obsesii, stereotipuri și prejudecăți”;
• “Echilibrul puterii în era globalizării”;
• “Să facem din serviciile de informații “servicii inteligente”. Eventual mai “deștepte”;
• “America: excepționalism și geopolitică”;
• “Uberpower - Josef Joffe despre tentația imperială a Americii“;
• “Robert Cooper despre “Ordine“ și “Haos“ în secolul XXI“; 
• “Robert Kaplan despre gândirea strategică în relațiile internaționale“
• “Cruciadele sfârșesc prost”; 
• “Diplomați sau poștași?”.

Note

Legături externe

• Activitatea parlamentară a lui George Maior Arhivat în 8 iunie 2007, la Wayback Machine.
• Agenda secretă a lui George Maior, directorul SRI, 18 august 2011, Vlad Teodorescu, Evenimentul zilei
• George Maior a demisionat de la conducerea SRI [1]

Articole biografice

• Cine este cu adevarat George Maior?, 8 Oct 2006, Horatiu Pepine, Cotidianul

Interviuri

• George Maior: Fiecare s-a simtit macar o data in viata tradat Arhivat în 15 iunie 2015, la Wayback Machine., 25 decembrie 2008, Alice Nastase, Revista Tango
• Șeful SRI: „E mai greu să acționezi în democrație”, 25 martie 2010, Adevărul
• VIDEO George Cristian Maior: „Am depășit faza unui moment critic” Arhivat în 19 decembrie 2010, la Wayback Machine., 17 decembrie 2010, George Rădulescu, Adevărul
• VIDEO George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informații: „Apocalipsa nu vine anul acesta”, 4 ianuarie 2012, George Radulescu, Adevărul
• INTERVIURILE 2+1. Directorul SRI, George Maior: România se va confrunta cu noi amenințări, inclusiv de natură teroristă! VIDEO, 26 martie 2012, Dan Andronic, Silviu Sergiu, Evenimentul zilei
• Interviu cu George Maior, directorul SRI: Există centre de putere care vor să folosească SRI în bătălia prezidențială din 2014 Arhivat în 6 iulie 2013, la Wayback Machine., 22 februarie 2013, Sabina Fati, România liberă
• George Maior: "Avem 3.000 de ofițeri operativi, plătiți în medie cu 2.500 RON", 23 noiembrie 2010, Oana Dobre, Jurnalul Național

Vezi și

• Lista serviciilor secrete
• Lista șefilor serviciilor secrete din România
• Lista miniștrilor români de externe

Sorin Mitu (n. 2 aprilie 1965, Arad) este un istoric român, profesor la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A fost asistentul profesorilor Camil Mureșanu, Liviu Maior și Nicolae Bocșan. Este specialist în istoria Transilvaniei, imagologie comparată și studiul naționalismului.Din 2004 este conducător de doctorate la Facultatea de Istorie din Cluj. Printre lucrările coordonate se numără Universul copilăriei la românii din Transilvania. 1850-1910, elaborată de către Luminița Dumănescu, Identitate și sensibilitate în izvoarele narative de limbă maghiară, elaborată de către Andrea Feher.

În anul 1998 manualul său de istorie a provocat o dezbatere aprinsă în publicistica românească.

Lucrări

• Istoria modernizării României. 1800-1918, 1996;
• Geneza identității naționale la românii ardeleni, 1997 (tradusă în engleză și germană);
• Românii vazuți de maghiari: imagini și clișee culturale din secolul al XIX-lea, 1998;
• Manual multifuncțional de istorie modernă a României, 1998;
• Imagini europene și mentalități românești din Transilvania la începutul epocii moderne, 2000.
• După 20 de ani, volum de versuri, 2005.
• Europa Centrală, Răsăritul, Balcanii. Geografii Simbolice Comparate, 2007, editia I, 2008, editia a doua.
• Re-Searching the Nation: The Romanian File, (coordonator), 2008.
• The Bibliography of Romanian Nationalism, 2008.
• Ungurii despre români. Nașterea unei imagini etnice, p. 1, pe Google Books, (coautor), 2014, Editura Polirom

Cato cel Bătrân (în latină Marcus Porcius Cato sau Cato maior; n. 234 î.Hr., Tusculum, Lazio, Italia – d. 149 î.Hr., Roma, Republica Romană) om de stat, scriitor și istoric, care a jucat un rol important în perioada cea mai strălucitoare a Republicii romane.

Cato s-a născut la Tusculum în Latium în 234 î.Hr. într-o familie de cavaleri romani. În iulie 196 î.Hr. este ales consul pentru anul 195 î.Hr.; este ales censor pentru anul 184 î.Hr.

Opere

• De agri cultura
• Origines
• Orationes
• Carmen de moribus
• De re militari
• De lege ad pontifices auguresque spectanti
• Historia Romana litteris magnis conscripta
• Apophthegmata

Note

Bibliografie

• Astin, A. E. (1978), Cato the Censor, Oxford: Clarendon Press
• Dalby, Andrew (1998), Cato: On Farming, Totnes: Prospect Books, ISBN 0-907325-80-7
• Goujard, R. (1975), Caton: De l'agriculture, Paris: Les Belles Lettres

Legături externe

• ro www.compendium.ro - „Cato cel Bătrân”

Menkaura (sau Men-Kau-Re; Mycerinus în latină; Mykerinos în greacă) a fost un faraon aparținând celei de a IV-a dinastii egiptene (cca. 2530 î.Hr.–2512 î.Hr.), cel care a comandat construcția celei de a treia ( în același timp și cea mai mică) piramide din Giza. Khamerernebty II a fost regina/soția sa principală.

Unii autori plasează domnia lui între 2532 î.Hr.–2504 î.Hr. adică 28 de ani, însă perioada de 18 ani conform listei Regilor din Turin este considerată cea mai apropiată de realitate, ținând cont de faptul că mai multe dintre statuile sale nu au fost terminate (sugerând o domnie mult mai scurtă), iar piramida sa este cea mai mică dintre cele trei piramide de pe platoul din Giza. Această piramidă, construită în extremitatea sudică a platoului de la Giza, nu are nici măcar o zecime din volumul piramidei lui Keops (înălțime de 66 m față de 108 m).

Vestigiile din templul său funerar aflat la baza piramidei sale arată înaltul grad de perfecționare atins de arhitecții vremii. Multe dintre sculpturile care provin din acest complex funerar îl reprezintă pe Menkaura însoțit de două zeițe-Hathor și zeița reprezentând provinciile Egiptului (nome).

După Herodot, Menkaura era fiul lui Khufu (Keops-gr.), și a alinat suferințele cauzate de tatăl său locuitorilor Egiptului antic. Alte surse contradictorii afirmă că Menkaura nu era fiul lui Khufu, ci al lui Khafra, care la rândul lui ar fi fost fiul lui Khufu.

Sarcofagul și sicriul

În 1837, colonelul (ulterior generalul-maior) și egiptologul amator Howard Wise (1784-1853), adept al ”arheologiei prafului de pușcă” - gunpowder archeology - lărgește breșa verticală creată în 1196 pe versantul nordic al piramidei de către sultanul Al-Aziz Uthman, fiul lui Saladin, și descoperă un sicriu antropomorf și un sarcofag negru de bazalt purtând cartușul faraonului. Acestea împreună cu alte artefacte au fost expediate cu două nave în 1838 spre Marea Britanie către British Museum, dar nava care transporta sarcofagul nu a mai ajuns la destinație, astfel că din unul dintre puținele sarcofage ale Vechiului Regat descoperite nu a mai rămas decât crochiul detaliat executat chiar de către Wise.

Note

Legături externe

• Menkaure and His Queen Arhivat în 4 iunie 2012, la Wayback Machine. de Dr. Christopher L.C.E. Witcombe Arhivat în 6 octombrie 2006, la Wayback Machine..
• Menkaure: The Last Great Pyramid Builder on the Giza Plateau
• "Herodot despre Menkaure"

Biserica din Costeștii din Vale este o biserică ortodoxă din satul Costeștii din Vale, Dâmbovița, ctitorită inițial de Frații Buzești, aproximativ în anul 1575, apoi re-ctitorită de Costescu și Zoe Comăneanu în anul 1896. Biserica poartă hramul Sfinților Ștefan, Nicolae și Gheorghe și este monument istoric (COD LMI DB-II-m-B-17440).

În biserică se găsesc o serie de obiecte cu valoare istorică: un potir metalic cu inscripție slavonă din anul 1814; o Evanghelie în coperte din pluș roșu cu colțari de metal, pe care este gravat anul 1838; cădelniță; cruce de argint; căldărușă pentru botez; cărți și pomelnice vechi; clopotul etc.

În poienița din fața bisericii există un monument al eroilor din războaiele din 1877-1878 și 1916-1918, ridicat în anul 1923, din marmură și piatră. În cimitirul din curtea bisericii se află înmormântați mai mulți descendenți ai familiei Buzescu și scriitorul Ion C. Vissarion (Cod LMI DB-IV-m-B-17811).

Note

Bibliografie

• Maiorul Gh. S. Buzescu: Reconstituri istorice privind Familia Buzeștilor. Buzeștii din Costeștii-Vale, depe Răstoaca-Dâmbovița (originari din Vâlcea), după documente - christoave - note și acte asupra acestui neam, culese și alcătuite de Maiorul Gh. S . Buzescu, Partea I, Dacia Traiană, Sibiu, 1933;
• Mircea Gheorghe, Mihaela Gheorghe: 390 de ani de atestare documentară Costeștii din Vale: Fosta Costeștii de pe Răstoacă (Costești - Vatra, jud. Dâmbovița) ; Pagini la o Monografie, Editura Cetatea de Scaun, 2010;
• Iulia Toma-Pîrvu: Iancu C. Vissarion, o viață și o operă închinate neamului său, Editura Amurg Sentimental, 2014

Legături externe

• Site-ul Primăriei Costeștii din Vale
• www.costestiidinvale.ro/costestii-din-vale

Șoseaua Colentina este o stradă situată în sectorul 2 al municipiului București, care face legătura între piața Obor (intersecție cu Calea Moșilor, șoseaua Ștefan cel Mare și șoseaua Mihai Bravu) și orașul Voluntari.

Descriere

Șoseaua Colentina are pe fiecare sens de mers: două sau trei benzi pentru circulația autovehiculelor, o linie de tramvai, o bandă specială pentru biciclete (pe distanța Piața Obor - Râul Colentina), iar în unele locuri sunt amenajate spații în spic pentru parcarea autovehiculelor. Supratraversează Râul Colentina și întâlnește mai multe artere importante cum ar fi strada Doamna Ghica, șoseaua Fundeni sau șoseaua Andronache.

Istoric

În trecut a purtat următoarele denumiri:

• Bulevardul Lambru;
• Strada Regele Ferdinand;
• Șoseaua Armatei Sovietice (pe aici a intrat armata sovietică în București în cel de-al doilea Răzoi Mondial)

Caracteristici

• benzi pentru circulația autovehiculelor: trei benzi pe sens (pe porțiunea cuprinsă între Piața Obor și intersecția cu șoseaua Andronache și Șoseaua Fundeni) sau două benzi pe sens (pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu șoseaua Andronache și Șoseaua Fundeni și orașul Voluntari); în Piața Obor (intersecția cu șoseaua Ștefan cel Mare, Calea Moșilor și șoseaua Mihai Bravu) sunt patru benzi pe sens, iar în intersecția cu strada Doamna Ghica sunt cinci benzi pe sens
• bandă pentru circulația bicicletelor, pe ambele sensuri de mers, pe porțiunea cuprinsă între magazinul Bucur Obor și râul Colentina
• linie de tramvai, pe toată distanța (între Piața Obor și orașul Voluntari)
• parcări pentru autovehicule dispuse în spic, pe porțiunea cuprinsă între magazinul Bucur Obor și intersecția cu strada Doamna Ghica

Intersecții

Șoseaua Colentina se intersectează cu următoarele străzi (în ordine, începând de la Piața Obor până la orașul Voluntari):

• Șoseaua Ștefan cel Mare (început)
• Calea Moșilor (început)
• Șoseaua Mihai Bravu (început)
• Aleea Câmpul Moșilor (dreapta)
• Intrarea Turmelor (stânga)
• Strada Ziduri Moși (dreapta)
• Strada Callimachi (dreapta)
• Strada Teiul Doamnei (stânga)
• Strada Litovoi Voievod (dreapta)
• Strada Silvia (dreapta)
• Strada Doamna Ghica (ambele părți)
• Strada Plumbuita (stânga)
• Strada Cremenița (dreapta)
• Strada Fabrica de Gheață (stânga)
• Strada maior Vasile Băcilă (dreapta)
• Strada Gherhiței (stânga)
• Șoseaua Fundeni (dreapta)
• Șoseaua Andronache (stânga)
• Strada Dumitrescu Tănase (dreapta)
• Strada Rădulescu Polixenia (stânga)
• Strada Mica (dreapta)
• Strada Sportului (dreapta)
• Strada Sălciilor (stânga)
• Strada Hortensiei (dreapta)
• Strada Albatrosului (stânga)
• Strada Poeziei (dreapta)
• Strada Dropiei (dreapta)
• Strada Ion Chiriță (stânga)
• Strada Cornișor (stânga)
• Strada Codălbiței (dreapta)
• Strada Păsărani (dreapta)
• Strada soldat Niță Ene (dreapta)
• Strada Lanului (dreapta)
• Strada Enache Sandu (dreapta)
• Strada Maliuc (stânga)
• Strada Invalid Suliga (dreapta)
• Strada Spinului (dreapta)
• Strada Niculae Cânea (dreapta)
• Strada Slovei (stânga)
• Strada Lanternei (dreapta)
• Strada Plugușor (dreapta)
• Strada Juverdeanu (dreapta)
• Strada Melodiei (dreapta)
• Strada Suceava (stânga)
• Strada Apostol Nicolae (dreapta)
• Strada Simion I. Busuioc (dreapta)
• Strada Banul Niculae (dreapta)
• Strada Puieților (stânga)
• Șoseaua Afumați (capăt)

Transport în comun

Notă: această secțiune descrie traseele respectivelor mijloace de transport de pe șoseaua Colentina și nu întregul traseul al acestora.

Metrou

• linia M1, stația Obor (la Piața Obor)

Tramvai

• linia 21, pe toată lungimea, de la Piața Obor până la orașul Voluntari

Troleibuz

• linia 66, de la Piața Obor până la strada Sportului

Autobuz

• linia 101, de la Piața Obor până la intersecția cu strada Ziduri Moși
• linia 143, de la Piața Obor până la intersecția cu strada Doamna Ghica
• linia 182, de la intersecția cu strada Teiul Doamnei până la intersecția cu șoseaua Fundeni
• linia 253, de la intersecția cu strada Doamna Ghica până la intersecția cu șoseaua Andronache
• linia 254, de la Piața Obor până la Complexul Dragonul Roșu
• linia 282, de la intersecția cu strada Doamna Ghica până la intersecția cu strada maior Vasile Băcilă
• linia R409, de la intersecția cu șoseaua Fundeni până la orașul Voluntari
• linia R412, de la intersecția cu șoseaua Fundeni până la orașul Voluntari
• linia R415, de la intersecția cu șoseaua Fundeni până la orașul Voluntari
• linia R416, de la intersecția cu șoseaua Fundeni până la orașul Voluntari
• linia R417, de la intersecția cu șoseaua Fundeni până la orașul Voluntari
• linia R426, de la intersecția cu șoseaua Fundeni până la orașul Voluntari
• linia R432, de la intersecția cu șoseaua Fundeni până la orașul Voluntari
• linia R454, de la intersecția cu șoseaua Fundeni până la orașul Voluntari
• linia 682, de la intersecția cu strada Ziduri Moși până la intersecția cu șoseaua Andronache

Supermarketuri

• Bucur Obor (șos. Colentina nr. 2)
• G'Market (șos. Colentina nr. 3)
• Kaufland Colentina (șos. Colentina nr. 6)
• Mega Image Colentina (șos. Colentina nr. 81)
• Carrefour Colentina (șos. Colentina nr. 426)

Restaurante

• Mc Donald's Obor (șos. Colentina nr. 2)
• Mc Donald's Colentina (râul Colentina)
• KFC Colentina (șos. Colentina nr. 426, în incinta Carrefour)

Bănci

Banca Comercială Română

• Teiul Doamnei (șos. Colentina nr. 25)
• Colentina (șos. Colentina nr. 26)
• Pod Colentina (șos. Colentina nr. 450)

Banc Post

• Colentina (șos. Colentina nr. 26)
• Fundeni (șos. Colentina nr. 76)

Banca Italo-Romena

• Colentina (șos. Colentina nr. 12)

Banca Transilvania

• Doamna Ghica (șos. Colentina nr. 53)

BRD - Groupe Société Générale

• Bucur Obor (șos. Colentina nr. 2)
• Kaufland Colentina (șos. Colentina nr. 6)
• Colentina (șos. Colentina nr. 97)

CEC Bank

• Colentina (șos. Colentina nr. 53)

Credit Europe Bank

• Colentina (șos. Colentina nr. 2A)

ING

• Colentina (șos. Colentina nr. 24)

Piraeus Bank

• Colentina (șos. Colentina nr. 23)

Pro Credit Bank

• Colentina (șos. Colentina nr. 346)

Raiffeisen Bank

• Bucur Obor (șos. Colentina nr. 1)
• Colentina (șos. Colentina nr. 24)
• Fundeni (șos. Colentina nr. 76)
• Colentina 1 (șos. Colentina nr. 426, magazinul Carrefour)

Romanian International Bank

• Colentina (șos. Colentina nr. 26)

Volksbank

• Colentina (șos. Colentina nr. 81)

Note

Legături externe

Materiale media legate de Șoseaua Colentina la Wikimedia Commons

Experimentul Pitești (sau Fenomenul Pitești) a fost pus în practică la Penitenciarul Pitești, în scopul „reeducării” deținuților politici, un eufemism pentru spălarea pe creier. Experimentul s-a desfășurat în perioada anilor 1949-1952. Experimentul Pitești a fost terminat în septembrie 1951 imediat după înlăturarea din fruntea Partidului Muncitoresc Român a comuniștilor extremiști - facțiunea moscovită, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca - de către noua linie a desprinderii de Moscova sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acest experiment poate fi redus la o scuză pentru administrarea unor bătăi și torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, membri în grupări interzise de comuniști ca Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, precum și cei inspirați de Garda de Fier sau membri sioniști ai comunității evreiești din România. Esența metodei folosite la Pitești este transformarea victimelor în călăi, tortura putând fi apreciatǎ drept un simplu mijloc, nu un scop.

Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute. Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 și 5000. A fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. După anul 1989, generalul de Securitate Alexandru Grunberg Nikolski a declarat că Securitatea a implementat Fenomenul Pitești la ordinul bucureștean al Anei Pauker care - implicit - executa ordinele moscovite directe ale lui Iosif Vissarionovici Stalin.

În Pitești se desfășoară anual Simpozionul Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin Tortură”, ajuns în 2016 la ediția a 16-a. Piteștiul original a generat literatură memorandum a deținuților supraviețuitori, dar și opere literare de foarte mare semnificație, Fenomenul Pitești (Editura Humanitas, București, 1990; reeditat în 2007) de Virgil Ierunca (1920+2006), Patimile după Pitești (1981) de Paul Goma (1935+2020}.

Istoric

Începutul

Închisoarea a fost construită înaintea începerii experimentului — conform celor spuse de Eugen Măgirescu, clădirea a fost începută spre sfârșitul anilor '30, pe vremea Regelui Carol al II-lea, și a fost terminată în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. Pentru o perioadă după proclamarea Republicii Populare Române, a continuat să funcționeze ca arest pentru cei vinovați de infracțiuni minore.

Primele stadii ale "reeducării" au avut loc la închisoarea din Suceava, fiind la scurt timp adoptate la Pitești, și cu intensitate mai redusă, la Gherla. Grupul de supraveghetori a fost format tot din deținuți politici și a fost condus de Eugen Țurcanu, fost student la Universitatea din Iași și pentru scurt timp și membru al PCR. Țurcanu, probabil la ordinele comandantului Securității Alexandru Nicolschi (pe numele său adevărat Boris Grünberg), ale colonelului Czeller de la Direcția Penitenciarelor și sub directa supraveghere a ofițerului politic Ițicovici Marina a ales un grup unit format din „veterani” trecuți prin reeducare, ca asistenți pentru îndeplinirea sarcinilor politice; numit Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste („ODCC”, poreclită de prizonieri în batjocură „Odecaca”) - i-a inclus ca membri pe viitorul părinte al Bisericii Ortodoxe și dizident Gheorghe Calciu-Dumitreasa și evreul Petrică Fux.

Primul val de deținuți de la Suceava care au trecut prin „inițiere” a fost trimis la Pitești, unde tratamentul inițial uman a devenit subiectul unor restricții din ce în ce mai severe — potrivit lui Măgirescu, situația s-a deteriorat cu rapiditate în luna iunie.

Stadiile "reeducării"

Procesul început după acea dată a implicat pedepse psihologice (de obicei prin umilire) și tortură fizică.

Deținuții, pe lângă bătăile severe administrate regulat, au fost siliți să se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitățile dinaintea încarcerării. Gardienii i-au forțat să participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politică, cu subiecte precum materialismul dialectic și istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la întâmplare și îndemnuri la demascare pentru diferite abateri, unele reale, dar marea majoritate inventate. Obiectivul lor era ca victima să cedeze psihic, transformându-se într-un supus total, dedicat regimului.

Toate victimele experimentului au fost inițial trecute printr-un interogatoriu, în timpul căruia tortura fizică a fost aplicată ca mijloc de a revela detalii intime din viața personală a fiecăruia (acest proces fiind denumit "demascarea externă"). Așadar, deținuții erau obligați să dezvăluie toate detaliile presupuse ascunse în interogatoriile precedente; cu speranța că vor putea evita torturile, mulți deținuți au "recunoscut" păcate imaginare. A doua etapă, "demascarea internă", avea ca obiectiv dezvăluirea numelor celor care se purtau mai puțin brutal sau oarecum indulgent față de ei în detenție.

Umilirea publică era de asemenea aplicată, de obicei în faza a treia ("demascarea morală publică"); deținuții erau siliți să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale. Trebuie menționat faptul că deținuții credincioși erau îmbrăcați ca Iisus Hristos, iar ceilalți erau siliți să-i insulte; erau forțați să blasfemieze simboluri religioase și texte sfinte.

Deținuții erau siliți să accepte noțiunea că membrii propriilor familii aveau tot felul de trăsături criminale, grotești; au fost obligați să scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instanțe de comportament pervers. Conform relatărilor lui Dumitru Bacu: "Prin injectarea treptată de informații opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale și adevărate în subconștientul victimei, prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul a obținut în final scopul demascării: să facă minciuna atât de reală pentru victimă încât aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens." Asta a dus la un "revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor în care victima crezuse până atunci".

Pe lângă violența fizică, deținuții supuși "reeducării" erau obligați să facă diferite munci umilitoare pe timp îndelungat (de exemplu, să curețe podeaua cu o cârpă ținută între dinți). Prost hrăniți și ținuți în condiții degradante și nesanitare, deținuții nu aveau permisiunea să aibă contact cu lumea din afara penitenciarului, și erau forțați să-și acopere ochii în rarele situații când ieșeau din celule. Tratamentul la care noii veniți erau supuși de către veteranii "reeducării" includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate, și chiar siliți să mănânce fecale sau băgați cu capul în găleți cu urină.

S-a spus că metodele folosite de ODCC erau derivate din principiile controversate ale pedagogiei și penologiei lui Anton Makarenko referitoare la reabilitare. În cel puțin o ocazie, Makarenko a fost citat ca inspirație de însuși Țurcanu.

Închisoarea asigura și o selecție preliminară pentru lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari, Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu Sărat, Târgșor și altele, unde echipe de foști deținuți urmau să continue experimentul.

În penitenciarul Pitești au murit în urma torturilor la care au fost supuși, între 100 și 200 deținuți, fără a se cunoaște deocamdată numărul total al acestora. În orice caz, cauza morții era falsificată în certificatul de deces, pentru a nu rămâne dovezi posterității.

Sfârșitul și urmările

În 1952, pe când Gheorghe Gheorghiu-Dej a manevrat cu succes împotriva Ministrului de Interne Teohari Georgescu, procesul a fost oprit de autorități. Membrii ODCC au fost judecați în secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpați fiind condamnați la moarte, în urma unui proces cu ușile închise (Țurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deținuți și pentru abuzurile exercitate asupra altor 780);. Dintre aceștia, au fost executați 16 condamnați, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deși executat, moartea lui Eugen Țurcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnați, 4 dintre ei au fost ulterior exterminați la închisoarea Jilava, în secția specială de exterminare, numită Casimca. Colonelul Czeller s-a sinucis, împușcându-se în cap, în cimitirul Bellu din București. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecați în anul următor; toți au primit sentințe ușoare și au fost puși în libertate la scurt timp. În conformitate cu noile directive ideologice, curtea a hotărât că experimentul a fost rezultatul infiltrării cu succes a agenților Statelor Unite și a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România. După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea a continuat să funcționeze tot ca închisoare pentru opozanții regimului, care erau aduși aici sub pretextul unor condamnări pentru infracțiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Pitești a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Constructii Industriale Pitesti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafața curții penitenciarului au fost construite blocuri de locuințe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Pitești mai există și astăzi, pe latura de NV a închisorii. La conducerea închisorii s-au aflat : Stănescu Vasile (1944 - 1949); căpitan Dumitrescu Alexandru (1949 - 1951); locotenent Kovacs Anton (1951 - 1953); locotenent Savu Victor (1953 - 1954); căpitan Mândreș Petre (1954 - 1956); maior Ivașcu Ștefan (1956 - 1958); maior Cârstoiu Sebastian (1958 - 1961); maior Toma Mihai (1961 - 1977).

După 1989, abandonată și parțial în ruină, clădirea a fost vândută unei firme de construcții în 1991; mai multe clădiri au fost fie distruse, fie total schimbate. Un memorial a fost construit în fața intrării închisorii.

Deținuți în timpul experimentului

• Nicu Ioniță
• Dumitru Bordeianu
• Neculai Popa
• Ioan Ianolide
• Eugen Măgirescu
• Gheorghe Calciu-Dumitreasa
• Constantin Oprișan
• Mihai Iosub
• Ioan Pintilie
• Pr. Roman Braga
• Nicolae Purcărea
• Dumitru (Dan) Lucinescu
• Ștefan Ioan Davidescu
• Constantin Merișca
• Nicolae Călinescu
• Paul Limberea
• Sergiu Mandinescu
• Cornel Niță
• Ieronim Comșa
• Petru Cojocaru
• Ghoerghe Stănică
• Gheorghe (Gelu) Georghiu
• Traian Popescu
• Constantin (Tache) Rodas
• Victor Lichi
• Octavian Voinea (autorul cartii Masacrarea studentimii Romane)
• Negrescu Fag
• Petrovan Miron

Vezi și

• Memorialul Sighet
• Memorialul Durerii
• Raportul Tismăneanu
• România Comunistă
• Republica Populară Română
• Republica Socialistă România
• Mișcarea de rezistență anticomunistă
• Deportările în Bărăgan
• Între chin și amin, film din 2019 de Toma Enache

Note

Bibliografie

• en Dumitru Bacu, The Anti-Humans. Student Re-Education in Romanian Prisons, Soldiers of the Cross, Englewood, Colorado, 1971. În original Pitești, Centru de Reeducare Studențească, Madrid, 1963
• ro [1] Arhivat în 10 octombrie 2007, la Wayback Machine. Ruxandra Cesereanu, "Contra-spălarea creierului ori contrareeducarea ca posibil concept", revista 22, Nr.684, aprilie 2003
• Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc, Editura Curtea Veche, București, 2005
• Virgil Ierunca, Pitești, Editura Limite, Madrid, 1981
• ro Eugen Măgirescu, Moara Dracilor. Amintiri din Închisoarea de la Pitești, la Procesulcomunismului.com
• ro Ilie Popa, "Memoria în prezent"
• ro Romulus Rusan, Geografia si cronologia Gulagului romanesc Arhivat în 8 iunie 2008, la Wayback Machine.
• ro Teodor Wexler, "Procesul sioniștilor"
• Alin Mureșan, Pitești. Cronica unei sinucideri asistate - Institutul de investigare a crimelor comunismului în România, Editura Polirom, 2007.
• Mihai Demetriade, „Istoricul Serviciului de Contrainformații Penitenciare (1949-1967)”, în: Caietele CNSAS. Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, anul VIII, nr. 2 (16)/2015, Editura CNSAS, București, 2017, pp. 175-176.
• William Totok, Ororile de la Pitești. Interviu cu cercetătorul CNSAS, Mihai Demetriade, RFI, 28 octombrie 2019 Arhivat în 5 noiembrie 2019, la Wayback Machine.

Legături externe

• 65 de ani de la începerea reeducării prin tortură de la Pitești, 5 decembrie 2014, Gina Sturdza și Lidia Melinte, TheEpochTimes
• “Fenomenul Pitești”, 11 martie 2008, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
• FOTO Victimele închisorii Pitești,din nou în celulă, 3 octombrie 2010, Raluca Nicula, Adevărul
• Fenomenul Pitești Arhivat în 4 martie 2012, la Wayback Machine., 12 decembrie 2011, Dragnea Mihai, Historia
• Fenomenul Pitești. Demascarea, 4 ianuarie 2011, Diana Evantia Barca, Evenimentul zilei
• Pitești: Genocidul sufletelor, 2 februarie 2009, Florentina Ciuverca, Evenimentul zilei
• Fenomenul Pitesti Arhivat în 27 iulie 2013, la Wayback Machine., 27 martie 2008, Gheorghe Boldur-Latescu, România liberă
• Sa ne amintim: Experimentul Pitesti - spalarea creierului prin tortura, 15 august 2010, Laurentiu Dologa, Ziare.com
• Inchisoarea Pitesti, 29 iulie 2010, Dumitru Bordeianu, CrestinOrtodox.ro
• EXCLUSIV Stenograma secretă a lui Coposu despre spălarea de creier de la Pitești: „Pe un popă îl puneau să facă liturghie cu pișat“, 18 august 2013, Olimpia Man, Adevărul

Mărturii

• A supraviețuit celei mai cumplite școli de tortură a regimului totalitar comunist, 23 aprilie 2010, Ștefan Both, Adevărul
• Torturat și bătut ore în șir de comuniști, Emil Sebeșan a învățat să uite de durere: e o lecție vie de istorie, 11 ianuarie 2011, Gerhald Ernst, Adevărul
• EXCLUSIV Un fost deținut politic batjocorit în "Experimentul Pitești" s-a făcut frate cu securiștii care l-au torturat. Află detalii din dosarul său de turnător, 21 iulie 2011, Ștefan Both, Adevărul
• Infernalul Pitești^{[nefuncțională]}, 21 august 2006, Ilarion Tiu, Jurnalul Național

Documentare

• Călăul își îmbrățișează victima după 60 de ani, 17 februarie 2011, Evenimentul zilei
• Pro-TV: Experimentul Pitești 1 [2]
• Pro-TV: Experimentul Pitești 2 [3]
• Pro-TV: Experimentul 3 [4]

Episodul 9, cunoscut și sub denumirea de „Coma”, este al doilea episod al celui de-al doilea sezon al serialului american Twin Peaks. Acesta a fost regizat de David Lynch în baza unui material redactat de Harley Peyton^⁠(d). În rolurile principale apar Kyle MacLachlan, Michael Ontkean, Ray Wise și Richard Beymer, iar în roluri secundare sunt Hank Jennings (Chris Mulkey), Albert Forsenfield (Miguel Ferrer), Jerry Horne (David Patrick Kelly^⁠(d)), maiorul Garland Briggs (Don S. Davis^⁠(d)), Blackie O'Reilly (Victoria Catlin^⁠(d)), Emory Battis (Don Amendolia^⁠(d)), doamna Tremond (Frances Bay), Sarah Palmer (Grace Zabriskie) și Doamna cu bușteanul (Catherine E. Coulson^⁠(d)).

Twin Peaks urmărește investigarea unui caz de crimă - uciderea liceenei Laura Palmer (Sheryl Lee^⁠(d)) - în mica așezare rurală din statul Washington. În acest episod, agentul special al Biroului Federal de Investigații (FBI) Dale Cooper (MacLachlan) își continuă investigația împreună cu șeriful Truman (Ontkean) și agentul special FBI Albert Rosenfield (Ferrer). Între timp, Donna Hayward (Lara Flynn Boyle) și Audrey Horne (Sherilyn Fenn) încearcă să descopere pe cont propriu informații despre cazul Laurei, angajându-se în programul Meals on Wheels, respectiv lucrând clandestin la bordelul One Eyed Jacks.

Episodul 9 a fost difuzat în 8 octombrie 1990 pe canalul American Broadcasting Company (ABC) și a fost urmărit în 14.4 milioane de gospodării din Statele Unite. Episodul a primit recenzii cu precădere pozitive.

Intriga

Context

Micul oraș Twin Peaks, Washington, este șocat de uciderea liceenei Laura Palmer (Sheryl Lee) și de tentativa de omor asupra colegei sale Ronette Pulaski (Phoebe Augustine^⁠(d)). Agentul special FBI Dale Cooper (Kyle MacLachlan) sosește în oraș pentru a investiga cazul. După ce este împușcat, Cooper îl întâlnește pe Uriaș^⁠(d) (Carel Struycken), o figură enigmatică, care îi oferă indicii; două dintre acestea se vor dovedi adevărate și esențiale pentru anchetă, eliminându-l pe Leo Johnson (Eric Da Re^⁠(d)) din lista persoanelor suspectate de uciderea Teresei Banks și prevestind moartea lui Jacques Renault (Walter Olkewicz^⁠(d)). La One Eyed Jacks, Audrey Horne (Sherilyn Fenn) reușește să evite o relație sexuală cu propriul ei tată (Richard Beymer), iar managerul hotelului Blackie O'Reilly (Victoria Catlin^⁠(d)) o mustră. În Twin Peaks, după incendierea fabricii de cherestea Packard de Leo, se confirmă că Shelly Johnson (Mädchen Amick^⁠(d)) a supraviețuit, în timp ce Catherine Martell (Piper Laurie^⁠(d)) este dată dispărută.

Evenimente

În timp ce iau micul-dejun împreună la Great Northern Hotel, Dale Cooper îi explică unui Albert Rosenfield (Miguel Ferrer) vizibil plictisit istoria și tradițiile tibetane. Albert continuă să-l informeze cu privire la progresele înregistrate în investigația lor în timpul absenței sale, inclusiv că Jacques Renault nu a fost ștrangulat, ci sufocat cu o pernă; că fabrica a fost incendiată la comandă, cel mai probabil de Leo Johnson, și că Ronette Pulaski (Phoebe Augustine) s-a trezit din comă, dar nu vorbește încă. De asemenea, îl informează că fostul său partener, Windom Earle, a evadat din spitalul de psihiatrie în care a fost internat. În tot acest timp, un bărbat asiatic (Mak Takano) îi privește cu mare atenție.

Donna Hayward (Lara Flynn Boyle) a preluat postul lui Laura din programul Meals on Whells. Aceasta o servește cu mâncare pe doamna Tremond (Frances Bay), care se plânge de prezența cremei de porumb. Porumbul dispare din tavă și reapare în mâinile unui băiețel (Austin Jack Lynch) pe care femeia îl descrie drept nepotul ei „interesat de magie”. Când Donna o întreabă dacă a cunoscut-o pe Laura Palmer, doamna Tremond neagă, dar îi sugerează să-l întrebe pe vecinul ei, domnul Smith. Acesta nu răspunde la ușă, iar îi Donna lasă un mesaj.

Agent Cooper și șeriful Truman (Michael Ontkean) o interoghează în spital pe Ronette Pulaski. Când i se prezintă portretul lui Leo Johnson, neagă că îl cunoaște, dar în momentul în care vede portretul lui BOB^⁠(d), aceasta suferă spasme violente și doboară perfuzia intravenoasă. Neștiind dacă să ardă registrul adevărat sau pe cel fals redactat de Josie, Ben Horne (Richard Beymer) și fratele lui Jerry renunță la idee și decid în schimb să mânânce bezele^⁠(d). În restaurantul Double R Diner, adjunctul Andy Brennan încearcă să lipească un afiș cu portretul lui BOB pe ușă. După ce Norma Jennings (Peggy Lipton) o certa pentru că și-a scuipat guma de mestecat pe blat, doamna cu bușteanul (Catherine E. Coulson) îi spune maiorului Briggs (Don S. Davis) că bușteanul îi spune „să transmită mesajul”, iar acesta îi răspunde că a înțeles.

La biroul șerifului, Andy îi spune lui Lucy (Kimmy Robertson^⁠(d)) că este steril și este uimit de faptul că acesta a rămas însărcinată. Ben Horne contactează poliția și îi anunță că fiica sa Audrey este dispărută de două zile. Jerry îi explică lui Ben că Catherine Martell nu și-a semnat polița de asigurare, temându-se că Josie va beneficia de pe urma documentului. În timp ce aceștia se hotărăsc să contacteze grupul de investiții islandez, Leland Palmer (Ray Wise) intră în birou; când Einar, investitorul, le spune că Leland l-a sunat deja să-i spună despre incendiu, cei doi încearcă să-l liniștească. Leland, după ce zărește un afiș cu BOB, realizează că recunoaște chipul - bărbatul în cauză a locuit lângă casa de vară a bunicului său în copilărie - și pleacă să-l raporteze șerifului.

La spital, Dr. Hayward (Warren Frost) îi spunei lui Shelly Johnson (Madchen Amick) că soțul ei Leo (Eric Da Re) are leziuni cerebrale. La One Eyed Jacks, Audrey Horne (Sherilyn Fenn) îl întâlnește în privat pe Emory Battis (Don Amendolia^⁠(d)), managerul magazinului universal, și îi cere informații. Emory recunoaște că tatăl lui Audrey, Ben Horne, este proprietarul bordelului, iar Emory le-a recrutat pe Laura Palmer și Ronette Pulaski pentru bordel. Mai mult, îi spune că Laura a fost concediată de la bordel din cauza consumului de droguri, dar Ben știa că tânăra este angajată acolo. De asemenea, Laura știa că proprietatea îi aparține lui Ben.

În mașina maiorului, Bobby Briggs (Dana Ashbrook^⁠(d)) și Shelly discută despre relația lor. Bobby susține că pot obține până la 5.000 de dolari pe lună dacă decid să-l îngrijească pe Leo. Maiorul Briggs îl vizitează pe Cooper în camera sa de la Great Northern Hotel, unde îi spune că are un mesaj pentru el și îi explică sarcinile funcției sale: întreținerea instalațiilor care monitorizează spațiul cosmic. Mesajul, scris într-o engleză clară, este „bufnițele nu sunt ceea ce par” și a fost detectat în noaptea în care Cooper a fost împușcat. Când Cooper îl întreabă pe Briggs de unde a știut că mesajul este pentru el, Briggs îi arată un alt mesaj din aceeași noapte: cuvântul „Cooper” se repetă de mai multe ori.

La casa familiei Hayward, Donna, James Hurley (James Marshall^⁠(d)) și Maddy Ferguson (Sheryl Lee) înregistrează o melodie intitulată „Just You”. Observând că Maddy și James se uită unul la celălalt, Donna iese din cameră vizibil deranjată; în timp ce James încearcă să o consoleze, aceasta primește un apel telefonic din partea lui Harold Smith. În sufragerie, Maddy are o halucinație în care îl vede pe BOB venind spre ea și începe să țipe. Când James și Donna revin în cameră, aceasta este singură pe podea. La Great Northern Hotel, Cooper visează o parte din conversația sa cu Uriașul (Carel Struycken) și fragmente din coșmarul lui Ronette. Este trezit de zgomotul telefonului, iar când răspunde, Audrey Horne îl întreabă de ce nu o caută și îi spune că are probleme. Conversația dintre cei doi este întreruptă de Emory Battis și Blackie O'Reilly. Blackie îi spune tinerei: „Domnișoară Horne, nu știți ce sunt necazurile, nici pe departe”.

Note

Bibliografie

• Riches, Simon (2011). Devlin, William J.; Biderman, Shai (eds.). The Philosophy of David Lynch. Lexington: University Press of Kentucky. ISBN 978-0-8131-3396-6.

Legături externe

• en Coma la Showtime
• en Episode 9 la IMDb