Pisică de deșert

Pisica de deșert (Felis margarita), numită și pisică de nisip sau pisică de barcană, este o pisică sălbatică mică ce populează deșerturi nisipoase și pietroase situate departe de surse de apă. Cu blana sa de culoare nisipie până la cenușie-deschisă, este bine camuflată în medii deșertice. Lungimea capului plus cea a trunchiului variază la 39–52 cm, cu o coadă cu lungimea de 23–31 cm. Scurtele sale urechi de 5–7 cm sunt situate jos pe lateralele capului, ceea ce o ajută la detectarea prăzilor ce se deplasează în subteran. Părul lung ce îi acoperă tălpile labelor^{⁠(en)[traduceți]} îi izolează pernițele de temperaturile extreme găsite în deșerturi.

Prima pisică de deșert cunoscută oamenilor de știință a fost descoperită în Sahara algeriană și descrisă în 1858. Până în prezent, a fost înregistrată în câteva locații disjuncte din Maroc, Algeria, Niger, Ciad, Egipt, Peninsula Arabică și Orientul Mijlociu. În Asia Centrală a fost înregistrată pentru prima dată în Deșertul Karakum în 1925. Marele gol dintre aceste două regiuni ale arealului său global a fost închis parțial în 1948, când o piele de pisică de deșert a fost găsită într-o oază din Rub al-Khali, Oman. Este răspândită discontinuu în deșerturile Peninsulei Arabe și Orientului Mijlociu. Pe la începutul anilor 1970, au fost capturate în Pakistan pisici de deșert și exportate în grădini zoologice din întreaga lume. Datorită răspândirii sale întinse și a populației numeroase, este listată ca specie neamenințată cu dispariția pe Lista roșie a IUCN.

Ziua, pisica de deșert de obicei se odihnește în vizuini subterane, vânând noaptea. Noaptea străbate în medie 5,4 km în căutare de mici rozătoare și păsări. De asemenea, ucide și mănâncă șerpi veninoși. Primăvara, femela dă naștere la doi până la trei pisoi, care ating maturitatea sexuală^{⁠(en)[traduceți]} pe la vârsta de un an. Necesitățile ecologice ale pisicii de deșert sunt încă puțin înțelese, căci au fost efectuate numai câteva studii aprofundate asupra populațiilor sălbatice de pisici de deșert.

Taxonomie

Felis margarita era denumirea științifică propusă de Victor Loche^{⁠(en)[traduceți]} în 1858 care a descris pentru prima oară un specimen de pisică de deșert, găsit în zona „Négonça” din nordul Saharei algeriene. Acest specimen holotip^{⁠(en)[traduceți]} pare să fi fost pierdut. Specia a fost numită după generalul francez Jean Auguste Margueritte^{⁠(en)[traduceți]}.

În secolul al XX-lea, au fost descrise următoarele specimene zoologice^{⁠(en)[traduceți]} de pisici de deșert:

• Eremaelurus thinobius a fost propus ca specie de Sergey Ognev^{⁠(en)[traduceți]} în 1926. Specimenul a fost colectat în estul deșertului Karakum, în Turkmenistan. În 1938, Reginald Innes Pocock^{⁠(en)[traduceți]} l-a considerat și el a fi o specie, dar l-a subordonat genului Felis folosind denumirea științifică Felis thinobius. Mai târziu l-a considerat a fi o subspecie a pisicii de deșert, în ziua de astăzi acest taxon fiind recunoscut ca atare la nivel larg.
• F. m. meinertzhageni propus de Pocock în 1938 a fost o piele de pisică de deșert din Sahara algeriană.
• F. m. aïrensis propus de Pocok în 1938 a fost un specimen femelă colectat în Munții Aïr^{⁠(en)[traduceți]} în 1937.
• F. m. scheffeli propus de zoologul german Helmut Hemmer în 1974 a fost descris pe baza a șapte pisici de deșert care au fost capturate în viață în districtul Nushki^{⁠(en)[traduceți]} din Pakistan.
• F. m. harrisoni propus de Hemmer, Grubb^{⁠(en)[traduceți]} și Groves^{⁠(en)[traduceți]} în 1976 a fost descris pe baza unei piei și unui craniu ale unui mascul adult de pisică de deșert capturat în 1967 în Umm al Samim^{⁠(en)[traduceți]}, Oman.

În 1974, F. m. margarita, F. m. thinobia și F. m. scheffeli au fost temporar recunoscute drept taxoni valizi^{⁠(en)[traduceți]}. La acea vreme, se considera că este posibil ca pisicile de deșert înregistrate în cele din urmă în Afganistan și Iran să poată constitui subspecii distincte. În 2005, F. m. margarita, F. m. thinobia, F. m. scheffeli și F. m. harrisoni au fost recunoscuți ca taxoni valizi de către W. Chris Wozencraft^{⁠(en)[traduceți]}, care le-a considerat pe F. m. meinertzhageni și F. m. aïrensis drept sinonime ale subspeciei nominate F. m. margarita. O inițiativă de clasificare a felidelor a Cat Specialist Group („Grupul Specialist în Felide”) a revizuit informațiile existente, iar în 2017 a recunoscut numai două subspecii pe baza diferențelor morfologice, și anume:

• F. m. margarita se găsește în Africa Nordică. Este mai mică în dimensiune și are blana mai galbenă și mai deschisă la culoare cu semne mai pronunțate și cu 2–6 inele pe coadă.
• Pisica de nisip asiatică (F. m. thinobia) se găsește în Asia de Vest și Centrală. Este mai mare în dimensiune cu semne mai puțin pronunțate și are blana mai închisă la culoare și cu tentă mai cenușie, și numai 2–3 inele pe coadă.

Analizarea ADN-ului mitocondrial de la 47 de indivizi de-a lungul arealului pisicii de deșert a dezvăluit faptul că haplotipurile^{⁠(en)[traduceți]} lor difereau numai prin una până la trei mutații în perechea de baze. Acest grad mic de diferențiere genetică dintre pisicile de deșert asiatice și africane indică faptul că se poate ca Peninsula Sinai să fi reprezentat o barieră pentru fluxul de gene^{⁠(en)[traduceți]}.

Filogenie

Analizarea filogenetică a ADN-ului nuclear^{⁠(en)[traduceți]} din mostre de țesut de la toate speciile de felide a dezvăluit faptul că radiația evolutivă^{⁠(en)[traduceți]} a familiei Felidae a început în Asia în perioada Miocenului acum în jur de 14,45 până la 8,38 milioane de ani. Analizarea ADN-ului mitocondrial al tuturor speciilor de felide indică o radiație de acum circa 16,76 până la 6,46 milioane de ani. Pisica de deșert face parte dintr-o descendență^{⁠(en)[traduceți]} evolutivă despre care se estimează pe baza analizării ADN-ului său nuclear că s-a despărțit genetic^{⁠(en)[traduceți]} de strămoșul comun^{⁠(en)[traduceți]} al speciilor din genul Felis acum vreo 4,44 până la 2,16 milioane de ani. Analizarea ADN-ului său mitocondrial indică o despărțire genetică a speciilor din genul Felis de acum vreo 6,52 până la 1,03 milioane de ani. Ambele modele se pun de acord asupra faptului că pisica de junglă (Felis chaus) a fost prima specie din genul Felis care s-a despărțit, urmată de pisica cu picioare negre (F. nigripes) și apoi de pisica de deșert. Pisica de deșert a migrat în Africa, posibil în timpul evenimentelor glaciațiunii pleistocene^{⁠(en)[traduceți]}. Migrația^{⁠(en)[traduceți]} a fost probabil facilitată de perioade extinse de niveluri scăzute ale mării între continente.

O falcă fosilă și alte rămășițe scheletice ale unei pisici de deșert au fost excavate^{⁠(en)[traduceți]} dintr-o peșteră ce datează din Pleistocenul târziu, situată în El Harhoura lângă Temara^{⁠(en)[traduceți]} din Maroc.

Caracteristici

Blana pisicii de deșert este de un izabel^{⁠(en)[traduceți]} nisipos, palid, chiar și mai deschis la culoare pe părțile inferioare ale capului, în jurul nasului și pe partea din față a gâtului și pe burtă. Câte o linie spălăcită roșiatică pornește din colțul exterior al fiecărui ochi și trece de-a lungul obrazului. Pe membre există bare de o culoare brun-închisă până la negricioasă, iar coada are vârful negru cu două sau trei inele închise ce alternează cu benzi bubaline. Semnele de pe blană variază de la individ la individ: unii nu au nici pete, nici dungi, unii sunt ușor pestriți, iar unii au atât pete, cât și dungi. Capul îi este brun-nisipiu. Ochii mari, galbeni-verzui, sunt înconjurați cu alb, iar nasul este negricios. Mustățile îi sunt albe și lungi de până la 8 cm. Urechile îi sunt lignicolore la bază și au vârful negru. Urechea externă îi este asemănătoare cu cea a unei pisici domestice, dar canalul său auditiv este de aproximativ de două ori mai mare. Magnitudinea de intrare-admitere acustică este de circa cinci ori mai mare decât cea a unei pisici domestice. În plus, sensibilitatea auditivă a pisicii de deșert este cu circa 8 decibeli mai mare decât cea a pisicii domestice.

În Asia Centrală, blana de iarnă a pisicii de deșert este foarte lungă și deasă, firele de păr atingând maxim 51 mm în lungime. Ghearele membrelor din față le are scurte și foarte ascuțite, pe când cele de la membrele din spate sunt mici și boante. Părțile inferioare ale labelor sale sunt protejate de temperaturi extreme de un strat des de blană. Firele lungi ce îi cresc între degetele de la picioare creează o pernă de blană peste pernițele tălpilor, ajutând la izolarea lor în timp ce se deplasează pe nisip fierbinte. Această caracteristică face ca urmele lăsate de labele pisicii de deșert să fie neinteligibile și dificil de identificat și urmat.

Pisica de deșert este caracterizată de un cap lat, aplatizat, de picioare scurte și de o coadă relativ lungă cu lungimea de 23–31 cm. Înălțimea până la greabăn este de 24–36 cm, iar pisica cântărește 1,5–3,4 kg. Lungimea capului plus cea a trunchiului variază de la 39 până la 52 cm. Urechile lungi de 5–7 cm sunt situate jos, acordând capului un aspect întins, aplatizat.

Craniul îi este arcuit pe plan lateral, cu arcade zigomatice largi. Pavilioanele urechilor sunt triunghiulare, iar canalul auditiv este foarte larg, oferindu-i pisicii un auz îmbunătățit. Bula auditivă^{⁠(en)[traduceți]} și pasajele de la urechile externe către timpane sunt puternic lărgite comparativ cu cum este la alte pisici sălbatice de dimensiune mică; părțile interioare ale urechilor sunt protejate de obiecte străine de fire de păr albe și lungi, situate aproape unul de altul. Are o forță a mușcăturii^{⁠(en)[traduceți]} la vârful caninului de 155,4 newtoni și un coeficient al forței mușcăturii^{⁠(en)[traduceți]} la vârful caninului de 136,7.

Răspândire și habitat

Pisica de deșert populează deșerturi atât nisipoase, cât și pietroase. Este răspândită la nivel larg, dar nu contiguu, în deșerturile din Africa Nordică și Asia Centrală și de Sud-vest. Preferă teren plat sau unduios cu vegetație răsfirată alcătuită din graminee sau tufișuri mici; evită dunele de nisip goale și schimbătoare, unde se găsește puțină pradă.

În Sahara Occidentală au fost observate și fotografiate pisici de deșert de câteva ori în anii 2005–2016 în regiunea Dakhla-Oued Ed-Dahab^{⁠(en)[traduceți]}. În aprilie 2017, au fost observați și fotografiați în zonă pui de pisică de deșert ce se ascundeau sub o tufă de Panicum turgidum^{⁠(en)[traduceți]}. În Algeria, a fost înregistrat în 2008 în Munții Ahaggar un individ lângă o movilă de Tamarix aphylla^{⁠(en)[traduceți]} . Nu se cunoaște nicio înregistrare confirmată în Mauritania, Tunisia și Libia. În 2011, în zona lacului Faguibine^{⁠(en)[traduceți]} din Mali, un individ a fost observat noaptea, vreme de scurt timp. În Deșertul Ténéré, au fost observate pisici de deșert în anii 1980 și în anii 2008–2015. Observările din Deșertul Oriental^{⁠(en)[traduceți]} și Deșertul Occidental^{⁠(en)[traduceți]} din Egipt, două deșerturi stâncoase, datează de la mijlocul anilor 1980. În peninsula Sinai, au fost observate pisici de deșert la mijlocul anilor 1990.

În Peninsula Arabică, Wilfred Thesiger a descoperit în 1948 o piele de pisică de deșert într-o oază din deșertul Rub' al Khali. În Aria Protejată Mahazat as-Sayd^{⁠(en)[traduceți]} din Arabia Saudită, pisici de deșert au fost capturate și găsite blocate în gardul cu plasă de sârmă ce înconjura adiacenta Rezervație Naturală Saja Umm Ar-Rimth^{⁠(en)[traduceți]} din regiunea Najd^{⁠(en)[traduceți]} a țării. În Provincia Tabuk, au fost ucise de vânători două pisici de deșert în 2013 și 2016; iar în 2014, un individ a fost capturat și ținut într-o cușcă de un fermier local. Pisici de deșert au fost observate și în 2014–2015 în trei localități din zona Turaif^{⁠(en)[traduceți]} din nordul Arabiei Saudite. În 'Uruq Bani Ma'arid^{⁠(en)[traduceți]} de la marginea vestică a Rub' al Khali, pisicile de deșert folosesc văi cu pietriș și dune de nisip drept habitat în sezonul rece din octombrie până în aprilie; în sezonul cald din mai până în septembrie, folosesc în principal dune de nisip drept habitat. În Regiunea Al Ain^{⁠(en)[traduceți]} din Emiratul Abu Dhabi, o pisică de deșert a fost observată în 2003 pe o câmpie cu pietriș de printre dune. Câteva pisici de deșert au fost înregistrate într-o arie protejată din Al Dhafra, Abu Dhabi^{⁠(en)[traduceți]}, din aprilie până în decembrie 2015, după o lipsă de observări de zece ani. În guvernoratul Dhofar^{⁠(en)[traduceți]} din Oman a fost înregistrată în câteva locații în 2021 și 2022.

În sudul Israelului, unor patru pisici de deșert li s-au pus zgărzi radio și au fost monitorizate pe durata câtorva luni pe la sfârșitul anilor 1980 în Valea Arava, care se află în principal în Iordania. Pisicile de deșert monitorizate s-au aventurat frecvent în tabere militare ale armatei israeliene și au trecut granița internațională. Din 2002 încoace, pisica de deșert este considerată a fi extinctă la nivel local^{⁠(en)[traduceți]} in Israel, și nu a fost înregistrată de la începerea secolului încoace. În Iordania, o pisică de deșert a fost zărită pentru prima dată în 1997 în cadrul unui sondaj dintr-o zonă deșertică din partea estică a țării. În Siria au fost zărite și fotografiate pisici de deșert de un aparat fotografic capcană^{⁠(en)[traduceți]} într-o arie protejată de lângă Palmira în 2000 și 2001. În vestul Irakului, pisicile de deșert populează zone deșertice din provinciile Al-Najaf, Al-Muthanna și Al-Anbar. În Iran viețuiește pe câmpii întinse și aride și în deșertul nisipos din rezervația Abbas'abad^{⁠(en)[traduceți]}, Parcul Național Kavir^{⁠(en)[traduceți]} și Districtul Rural Petergan^{⁠(en)[traduceți]}. Din martie 2014 până în iulie 2016, au fost de asemenea observate pisici de deșert la altitudini de 900–1100 m în Provincia Sistan-Baluchestan, mai ales în habitat dominat de Haloxylon ammodendron^{⁠(en)[traduceți]}. În centrul Iranului au fost observate pisici de deșert predominant în dune de nisip și zone zgrunțuroase în cadrul unor sondaje din 2014–2016.

În Pakistan, prima pisică de deșert a fost detectată în 1966 în apropiere de Râul Lora^{⁠(en)[traduceți]} în Belucistan. Pe la sfârșitul anilor 1960, au fost întâlnite pisici de deșert și în Dealurile Chagai^{⁠(en)[traduceți]}, o zonă extrem de aridă ce cuprinde dune de nisip ce se rostogolesc și câmpii pietroase la o altitudine de în jur de 1.200 m.

În Asia Centrală, pisica de deșert era știută ca fiind găsită până pe la sfârșitul anilor 1960 în Deșertul Karakum din Platoul Ustyurt^{⁠(en)[traduceți]} în nord-vest până la Munții Kopetdag în sud, iar din Deșertul Kîzîlkum până la Râul Sîrdaria și granița nordică până în Afganistan. Au fost fotografiate pisici de deșert adulte cu pui în sudul Deșertului Kîzîlkum în primăvara din 2013 și în 2014.

Comportament și ecologie

Pisica de deșert este solitară, exceptând perioada sezonului de împerechere^{⁠(en)[traduceți]} și perioada când femela are pui. Emite sunete puternice, foarte pițigăiate și scurt-scârțăite, mai ales când caută o pereche. Sunetele pe care le emite sunt similare cu cele ale pisicii domestice. Comunică împroșcând cu urină și folosind marcaje de miros și scrijelituri făcute cu ghearele. Își îngroapă fecalele și le acoperă cu nisip.

Felul în care se deplasează este specific: cu burta aproape de sol, se mișcă într-o goană rapidă cu salturi ocazionale intercalate. Pisica de deșert este capabilă de a își crește viteza brusc și cu mult și poate alerga cu viteze de 30–40 km pe oră. Patru pisici de deșert cu zgardă radio din Israel au parcurs distanțe lungi de 5–10 km într-o singură noapte. Erau în general active pe durata nopții, vânând și parcurgând o distanță medie de 5,4 km. S-au retras sub pământ în zori, rămânând în vizuină pe durata zilei. În timpul perioadei sondajului, au folosit mai multe vizuini cuprinse în domeniile lor vitale.

Vizuinile sunt de circa 1,5 m adâncime și săpate în sol un pic înclinat și de obicei au o singură intrare, dar au fost observate și vizuini cu două sau trei intrări. Aceste vizuini erau fie abandonate de vulpi sau porci spinoș, fie săpate de gerbili sau alte rozătoare. Iarna, pisicile de deșert stau la soare în timpul zilei, dar în timpul sezonului cald, pisicile de deșert sunt crepusculare^{⁠(en)[traduceți]} și nocturne.

O pisică de deșert mascul din Israel a avut un domeniu vital cu suprafața de 16 km². În Maroc, o pisică de deșert mascul a parcurs 14,1 km în 30 de ore. O pisică de deșert femelă a cutreierat o suprafață de 13,4 km² pe parcursul a șase zile, iar doi masculi au avut domenii vitale de 21,8, respectiv 35,3 km². În 2018, câteva pisici de deșert au fost observate odihnindu-se în cuiburi de corbi cu gât roșu^{⁠(en)[traduceți]} construite în copaci din specia Vachellia tortilis^{⁠(en)[traduceți]} în Sahara marocană.

Vânarea prăzii și dietă

În Ténéré, o regiune deșertică din sud-centrul Saharei, pisicile de deșert au fost observate vânând în principal rozătoare mici și iepuri ai Capului (Lepus capensis) juvenili, dar și ciocârlii Alaemon alaudipes^{⁠(en)[traduceți]}, varani ai deșerturilor (Varanus griseus), scincide comune^{⁠(en)[traduceți]} (Scincus scincus) și vipere veninoase din genul Cerastes. Dacă au prins mai mult decât puteau vâna, au îngropat rămășițele pentru a le consuma mai târziu. Și-au satisfăcut nevoia de apă din prada consumată, dar au băut apă când era disponibilă. Poporul Toubou^{⁠(en)[traduceți]} a raportat incidente în care pisici de deșert au venit noaptea la taberele lor și au băut lapte de cămilă^{⁠(en)[traduceți]} proaspăt.

În Israel au fost găsite rămășițe de șopârle Uromastyx aegyptia^{⁠(en)[traduceți]} lângă vizuini folosite de pisici de deșert. Pisici de deșert au fost observate vânând gerbili din genul Meriones^{⁠(en)[traduceți]}, șoareci țepoși egiptieni, cocârlii de deșert^{⁠(en)[traduceți]} și reptile mici. În centrul Iranul, rămășițe de gerbili de Belucistan^{⁠(en)[traduceți]} și de rozătoare din specia Jaculus blanfordi^{⁠(en)[traduceți]} au fost de la speciile prăzi găsite cel mai frecvent în jurul vizuinilor de pisici de deșert.

Au fost colectate pisici de deșert pe la sfârșitul anilor 1950 în estul Deșertului Karakum. Fecalele și stomacurile conțineau rămășițe de iepure tolai (Lepus tolai), rozătoare mici, păsări, reptile mici și nevertebrate. În martie 2018, a fost semnalată o pisică de deșert hrănindu-se dintr-o pasăre din specia Chlamydotis macqueenii^{⁠(en)[traduceți]} în Deșertul Kîzîlkum.

Reproducere și ciclu de viață

Estrul la pisicile de deșert femele durează de la cinci până la șase zile, în timpul căruia acestea frecvent emit sunete și marchează cu miros. După o gestație de 59 până la 66 de zile, femela dă naștere unui rând de pui alcătuit din doi până la trei pui. Puii cântăresc fiecare câte 39–80 g la naștere și au blana pestriță, de culoare galbenă-palidă sau roșcată. Cresc relativ rapid, ating în cinci luni trei sferturi din dimensiunea de adult, și sunt complet independenți pe la sfârșitul primului lor an și ating maturitatea sexuală^{⁠(en)[traduceți]} la scurt timp după primul an. În unele zone, pisicile de deșert dau naștere la două rânduri de pui pe an.

Din 228 de pisici de deșert născute în grădini zoologice la nivel global până în 2007, numai 61 % dintre pui au supraviețuit până la a treizecea zi. Au murit în principal din cauza neglijării materne din partea mamelor pentru prima oară. Altfel, pot supraviețui până la 13 ani în captivitate. Speranța de viață a pisicilor de deșert din sălbăticie nu a fost studiată.

Perioada generației^{⁠(en)[traduceți]} pisicii de deșert este de circa 4 ani și 9 luni.

Amenințări

Degradarea habitatului și pierderea dunelor de nisip din cauza activităților umane sunt considerate a fi amenințări majore pentru populațiile de pisici de deșert din Asia de Vest, unde vânătoarea necontrolată și persecutarea prădătorilor folosind momele otrăvite sunt activități comune. Baza de prăzi compusă din mamifere mici a pisicii de deșert depinde de accesul la vegetație adecvată, vegetația putând experimenta fluctuații mari din cauza secetei sau declinuri din cauza deșertificării și pierderii vegetației naturale. Îngrădirea ariilor protejate amenință pisica de deșert în Arabia Saudită, unde câțiva indivizi au fost găsiți blocați în garduri. În Iran, ecosistemele aride vulnerabile se degradează cu repeziciune din pricina așezărilor și activităților umane, mai ales în urma pășunatului șeptelului. În Uzbekistan, numărul zonelor nisipoase în derivă este în curs de creștere, căci localnicii dezrădăcinează arbuști pentru a îi folosi drept lemne de foc și drept substrat pentru coconii viermilor de mătase (Bombyx mori).

În Sahara au fost ucise pisici de deșert în capcane amplasate de locuitori din oaze pentru a prinde vulpi și șacali aurii (Canis aureus) sau ca reacție la uciderea păsărilor de curte^{⁠(en)[traduceți]}. În Israel și Iran au fost raportate câteva cazuri de pisici de deșert ucise de câini (C. familiaris). În Israel se presupunea anterior că pisica de deșert era vânată de caracali (Caracal caracal) și lupi (Canis lupus).

Au fost capturate pisici de deșert și pentru comerțul cu animale de companie^{⁠(en)[traduceți]} în Emiratele Arabe Unite și Irak. În Bagdad, două pisici de deșert care au fost vândute ca animale de companie au fost duse la o creșă locală în 2012; au murit o săptămână mai târziu. În 2014 și 2015, patru pisici de deșert au fost capturate în viață de niște culegători locali de trufe și oferite înspre vânzare la o piață de animale sălbatice din Bagdad; soarta lor este necunoscută.

Pisicile de deșert pot fi vulnerabile la transmiterea bolilor din partea pisicilor sălbăticite^{⁠(en)[traduceți]} și domestice ce pătrund în zone deșertice. În Arabia Saudită, una din 17 pisici de deșert capturate direct din sălbăticie a fost testată pozitiv pentru virusul leucemiei feline^{⁠(en)[traduceți]}.

Conservare

Felis margarita este listată în Anexa II a CITES. Vânarea sa este interzisă în Algeria, Iran, Israel, Kazakhstan, Mauritania, Niger, Pakistan și Tunisia. Nu există nicio protecție legală în Egipt, Mali, Maroc, Oman, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Anterior clasificată drept specie aproape amenințată^{⁠(en)[traduceți]}, a fost retrogradată în 2016 la statutul de specie neamenințată cu dispariția, căci mărimea estimată a populației globale depășește pragul pentru o categorie amenințată; măsura declinului populației globale este necunoscută.

Grădina Zoologică Biblică din Ierusalim^{⁠(en)[traduceți]} a inițiat un proiect de reintroducere a pisicii de deșert în Deșertul Aravá din Israel. Câțiva indivizi născuți în captivitate, ce făceau parte din populația grădinii zoologice, au fost ținuți într-un țarc de aclimatizare, dar nu au supraviețuit eliberării ulterioare în sălbăticie.

În captivitate

De la începutul anilor 1960 încoace, au fost capturate pisici de deșert în Pakistan pentru comerț și export către Europa până ce guvernul pakistanez a încetat în 1974 să mai elibereze permisuri. Pisicile de deșert sunt foarte sensibile la boli respiratori și la infectarea tractului respirator^{⁠(en)[traduceți]} superior. Aceasta este cauza principală a decesului la adulți. Cea mai comună boală este rinotraheita^{⁠(en)[traduceți]} infecțioasă. Din moment ce pisicile de deșert sunt foarte susceptibile la infecții respiratorii^{⁠(en)[traduceți]}, trebuie ținute în țarcuri foarte aride, unde umiditatea și temperatura nu fluctuează.

Populația captivă ținută în cadrul European Endangered Species Programme^{⁠(en)[traduceți]} („Programul Speciilor Europene pe Cale de Dispariție”) este alcătuită din urmașii a 18 indivizi inițiali care proveneau aproape exclusiv din Peninsula Arabică. Până în decembrie 2009, populația captivă globală cuprindea 200 de indivizi în 45 de instituții, incluzând 23 de grădini zoologice europene cu 102 indivizi. Populația captivă din cadrul Species Survival Plan^{⁠(en)[traduceți]} („Planul pentru Supraviețuirea Speciei”) pentru pisica de deșert se bazează pe 8 indivizi inițiali.

În 2010, două pisici de deșert s-au născut la Grădina Zoologică Al Ain^{⁠(en)[traduceți]} în urma primei proceduri de fertilizare in vitro și transferări^{⁠(en)[traduceți]} de embrioni înghețați-dezghețații în oviductele^{⁠(en)[traduceți]} femelelor care ovulau^{⁠(en)[traduceți]}. În iulie 2012, s-au născut patru pisici de deșert la Grădina Zoologică Ramat Gan^{⁠(en)[traduceți]} în cadrul European Endangered Species Programme.

Note

Legături externe

• Date legate de Felis margarita la Wikispecies
• Materiale media legate de Felis margarita la Wikimedia Commons
• en „Sand Cat Working Group”. 
• en „Sand Cat”. IUCN/SSC Cat Specialist Group. 
• en Sand Cat: The King of the Desert. Animalogic. 2020. https://www.youtube.com/watch?v=y8kTYCex8RU. 
• en Sand Cat: How does this cat survive in the desert without water? Sand cat versus snakes and scorpion. Wildopedia. 2021. https://www.youtube.com/watch?v=KM8ZXY0lNdU.